

In urma cu doua zile mi-a picat in mana o carte scrisa de ALBERT CAMUS si ARTHUR KOESTLER intitulata “Reflectii asupra pedepsei cu moartea”.
Sincer, sunt totalmente impotriva acestei pedepse. Omul a fost creat de Dumnezeu si doar Dumnezeu hotaraste cand inceteaza viata pamanteasca a omului. Asa incat…spre exemplu ma tot intreb: daca un sinucigas este vazut ca un om las, daca un criminal este vazut ca un om extrem de periculos, cum erau catalogati sau cum sunt catalogati – pentru ca in unele state din America aceasta pedeapsa nu a fost abolita – judecatorii care hotarau sau inca hotarasc aceasta pedeapsa, in conditiile in care uneori, dupa ce oamenii erau deja omorati, se constata ca nu erau vinovati pentru fapta pentru care fusesera condamnati?
Ca o curiozitate - la inceptul secolului al XIX-lea, in Anglia legea penala purta numele de “Codul sangeros”. Codul era unic in lume prin aceea ca prevedea pedeapsa cu moartea pentru aproximativ 220 sau 230 de delicate si infractiuni, precum furtul napilor, asocierea cu tiganii (?!), stricaciunilor cauzate pestilor din iazuri, trimiterea scrisorilor de amenintare si multe altele. Daca aceasta lege penala ar fi existat astazi in Romania, cati oare ar fi fost omorati? La noi, pedeapsa cu moartea a fost abolita in 1989, iar in Franta in 1981, spre exemplu.
Iata un fragment din carte care m-a cutremurat si care imi da dreptate in sustinerea punctului meu de vedere legat de aceasta problema, nu numai prin prisma invataturii crestine: “Cu putin timp inaintea razboiului din 1914, in Alger a fost condamnat la moarte un asasin care comisese o crima absolut revoltatoare (macelarise o familie, cu copii cu tot)….Cazul a produs un puternic rasunet. Pararea generala a fost ca decapitarea era o pedeapsa prea blanda pentru un asemenea monstru. Dupa cum mi s-a spus, aceasta a fost si parerea tatalui meu, pe care il indignase mai ales asasinarea copiilor. Pentru prima data in viata, tata a vrut sa asiste la executie. S-a trezit in toiul noptii pentru a ajunge la celalalt capat al orasului, impreuna cu o mare multime, la locul supliciului. N-a spus nimanui nimic despre ce a vazut in acea dimineata. Mama mea a povestit doar ca a intrat in casa ca o furtuna, cu chipul ravasit, a refuzat sa vorbeasca, s-a intins o clipa pe pat si brusc, a inceput sa vomite….In loc sa se gandeasca la copiii macelariti, nu se mai putea gandi decat la acel trup agitat, azvarlit pe o scandura pentru a i se reteza capul….rezulta evident ca nu este mai putin revoltatoare aceasta moarte decat crima, iar noul asasinat nu numai ca nu sterge jignirea adusa societatii, dar o mai pangareste inca o data”.